Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru JUCA (LA JOCURI DE NOROC)

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 106 pentru JUCA (LA JOCURI DE NOROC).

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... inima, și Dumnezeu să vă ajute și să vă acopere cu aripa bunătății sale. Eu sunt acum bătrână, și fiindcă am avut și am atât de multe bucurii în viață, nu înțeleg nemulțumirile celor tineri și mă tem ca nu cumva, căutând acum la bătrânețe un noroc nou, să pierd pe acela de care am avut parte până în ziua de astăzi și să dau la sfârșitul vieții mele de amărăciunea pe care nu o cunosc decât din frică. Voi știți, voi faceți; de mine să nu ascultați. Mi-e greu să-mi părăsesc coliba în care mi-am petrecut viața și mi-am crescut copiii și mă cuprinde ... lume. Dar nu cereți ca eu să hotărăsc pentru voi. — Atunci să nu mai pierdem vorba degeaba: mă duc să vorbesc cu arândașul, și de la Sf. Gheorghe cârciuma de la Moara cu noroc e a noastră. — În ceas bun să fie zis, grăi bătrâna, și gând bun să ne dea Dumnezeu în tot ceasul! II ... lui Ghiță. Iară pentru Ghiță cârciuma era cu noroc. Patru zile pe săptămână, de

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... Ion Luca Caragiale - La conac La conac de Ion Luca Caragiale Din Poenița vine domol la vale Silviu cel tânăr în buiestru țâcanit... N-are de ce să gonească; soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiezi, are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se la boierul, se pipăie-n sân - legătura cu banii stă bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, nu a

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... la locuri tari spre înlâmpinarea restriștelor de tot soiul a vremurilor de atunci. Atât de înalt, de puternic și de neclintit e brâul de ziduri ce încinge locașul sfânt al lui vodă Lăpușneanu. Când soarele sta să apună, cotirăm la dreapta pe drumul de țară ce duce spre Pângărați, și nu scăpătase încă după piscurile păduroase ale munților Străjii când, obosiți de drum și colbăiți, intrarăm înăluntrul mânăstirii prin poarta înaltă de stejar ferecat, sprijinită pe puternice țițini de fier și deschisă în toată lărgimea celor două laturi uriașe ale sale. Eu vedeam Pângărații pentru întâia oară, tovarășul meu însă îi cunoștea bine, și ... când o ușă lăturalnică se deschise și chenarul ei se umplu cu înfățișarea neagră, păroasă și zburlită a unui călugăr nalt și plin de pântece... — Blagoslovește, părinte Varsanufie, auzii pe tovarășul meu zicând. — Domnul! răspunse călugărul cu glas răgușit și gros; și, de sub niște sprâncene puternic zburlite și colțuroase, aruncă repede spre mine și peziș o coadă de ochi întunecată. Privii lung și mirat pe acest călugăr care, nitam-nisam, se uita chiorâș la mine, și care, de altmintrelea, își îndreptățea pe deplin numele-i tot așa de zburlit ca și dânsul, nume ce aducea mai degrabă a un strănutat

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

... spartă, Dar el c-un pumn doboară cinci De-i cată unul și-altul ceartă. Și cum e scurt și îndesat, Rîd, dar se tem de el ficiorii, Și parcă-i eș mai mare-n sat, Că joacă tot în fruntea horii. El dă porunci la lăutari, A lui e cea mai mîndră fată, La el se uită mici și mari, Și-apoi acela-i joc o dată ! Acum o prinde frumușel, Acum o lasă și-o îngînă, Și moare fata după el Cînd o-nvîrtește pe sub mînă... Iar cînd ... gură, Tot el aruncă, la noroc, Cea mai frumoasă strigătură... VIII CU FRUNTEA-N MÎNA ALBĂ... Cu fruntea-n mîna albă răzemată, Cînta frumoasa fată la fereastră, Cînta de dor, Și glasu-i dulce și tremurător Se înălța în liniștea albastră A luminoasei nopți de vară... Căci era noapte-adîncă, albă, clară Și trist cînta copila fermecată De liniște și de singurătate... Și singură se asculta cîntînd, Și nu sfîrșea un cîntec jumătate, Că altul îi venea mereu în gînd. Și nu știa nici ea de ... Al peșterii, de nimeni nepătruns... Și-acolo au și-acum împărăție Bătrînii uriași, Și-adese-n nopțile senine, Cînd liniștea domnește-n bolți, pustie Păn-

 

George Coșbuc - Nunta Zamfirei

... se gătească dinadins,     Ca niciodat. Iar când a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit, Din munți și văi, de peste mări, Din larg cuprins de multe zări, Nuntași din nouăzeci de țări     S-au răscolit. De cum a dat în fapt de zori Veneau cu fete și feciori Trăsnind rădvanele de crai, Pe netede poteci de plai: La tot rădvanul patru cai,     Ba patru sori. Din fundul lumii, mai din sus, Și din Zorit, și din Apus, Din cât loc poți gândind să ... porniră toți șireag     Încetinel. Și-n vremea cât s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Să joace-n drum după tilinci: Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdrângăneii la opinci     Ca-n port de sat. Trei pași la stânga linișor Și alți trei pași la dreapta lor; Se prind de mâini și se desprind, S-adună cerc și iar se-ntind, Și bat pământul tropotind     În tact ușor. Iar la ospăț! Un râu de vin! Mai un hotar tot a fost plin

 

Emil Gârleanu - Patima

... îl urmau. Poate aveau un răgaz de un ceas, două pe zi, și tot atâta pe noapte. Dimineața, când mă sculam să-mi revăd lecțiile, la fereastra ceea totdeauna licăreau cele două mucuri ale lumânărilor pe sfârșite. Și deasupra foițelor de hârtie, capetele buhoase, aproape fără ochi, de adânciți ce erau în orbite, tremurau în neastâmpărul dorului de câștig. La început jucaseră pe bivolițele, pe caii, pe trăsura ce mai rămăsese cuconului Gavrilaș. Când câștiga Mână-Spartă, nevasta lui purta caleașca ferfenițită, de scăpărau ulițele bolovănite ale târgului, iar la hopuri roțile săreau de un cot. Doar nu era a ei! Vai de bietul vizitiu, care trecea de la un stăpân la celalt, odată cu trăsura și caii. În urmă de tot, cuconul Gavrilaș vându trăsura, nemaiavând ce mânca. Și atunci veni rândul lucrurilor. Socotelile de zi se făceau seara; cele de noapte dimineața; atunci se perindau, de la unul la altul, și lucrurile câștigate. Seara, mai cu seamă, se strângea toata mahalaua să vadă ce a pierdut unul, ce a câștigat ... ori, unul dintre dânșii pierdea toată mobila unei odăi, și atunci, pe ferestrele deschise, se vedeau pereții goi, cu piroanele negre înfipte într-înșii, plini de păinjenișul țesut ani întregi

 

George Coșbuc - Jertfele împăcării

... albele pieptare De za — puternici marturi ai apărării lor, De-ar vrea să-i năvălească sălbaticul popor — Și-n codri ei lăsat-au, de-ar fi vro mișelie, Cu opt centurii Quintus pe-aproape să se ție. VI Acolo fete blonde cu ochii de azur Cântau sinistre cânturi de luptă, și-mprejur Flăcăi înalți, sălbatici, jucau cu vuiet mare Războinicele jocuri a ginților barbare. Pe lavițe-așternute cu albe piei de ied Bărbați stau în șiruri, iar cupele cu mied Oprite lung la gură trec vesele și-ntruna, Din om în om. Iar astăzi paharnic e Hiltruna, Copila cea frumoasă, că-i vechiul obicei Al neamului, paharul la ... Afară miedul curge mai vesel și mai plin În cupele făcute din coarne-ncăpătoare De bou ; aici sub codru, pe pajiștea cu soare, Se prind la joc neveste : de ochii lor frumoși De două ori se-mbată bărbații-ntunecoși Ai codrilor. E vuiet, e chiot și strigare. Și hora lor se-ntinde sălbatică și mare. VIII Deodată cântul ... Hiltruna vine drep Spre ei și îl cuprinde puternic peste piept Cu brațele-amândouă. — „lubite, nu te teme, Te apără Hiltruna !" Și strâns de fată gerne Puternicul, s-azvârle, căci e ținut pe loc Și mâinile-i sunt prinse

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

... n veci nu moare, Iar ele-și au crăiasa lor Și toate sunt fecioare. La țara lor nici zmei n-ajung! Dar într-o zi, la poartă, Bătu, de drumul greu și lung, Slăbită și mai moartă, O fată de-mpărat, cerând Un loc de mas, sărmana, Și se ruga milos de blând, Și cum te cheamă? Ana. Eu nu pot, Ano, să-ți descui; Acest drept al meu nu e. Crăiasei noastre am să-i spui ... o zi a fost ce-a fost Că nu s-a duc la horă Și-având inel, ea se juca Stând singură-ntr-o vale: Pe-acolo doamna se plimba Și-a dat de Ana-n cale. Ce ai tu, Ano? Uite ce-i! Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce ... și nu putea pe plac Un brâu pe trup să-și prindă. Crăiasa vine iar. Grăbit S-a-ncins atunci crăiasa, Și cât de strâns i s-a lipit De caldul trup mătasa! Ea bate-n palme, vede-n lac Că strânsă-i stă mai bine; Rotunde, ca un cap de ...

 

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

... spui, zic puțin. La un loc toți nurii crește, Șaisprezece anișori, Ș-în fetiță-nchipuește Fulger de biruitori! Tocmai prin această țară Ce-o știam de tot a mea, D-astfel d-întâmplare-amară Eu nu mă puteam temea, Neferit, fără gătire, La arme nici mai gândind, Plin de râsuri, de iubire, La suppușii mei venind. Zăresc, văz așa copilă, Abia seama i-am luat, Când mă aflu fără milă Tot dodată desarmat. Norocu gândea să poată, Ca ... Amor; Ne-nsoțite, despărțite, Spre-a jăli cel mai trist dor. Aurora se coboară Din brațele lui Titon Veselă și rumeoară Fără teamă de vrun zvon. P-a ei cale semănată De trandafiri vii la feți Vine, porți deschide-ndată Zâmbitoarei dimineți. Focurile-și respândește Noaptea lor se suppuind, Norii toți îi aurește Viața firei înnoind. Bășicuțele de roă Ce pe iarbă strălucesc Câmpului dau zmalturi nuoă, Florile l-înveselesc. De miroase îmmulțite Balsam viu din ele dând, Zefir dulci suflări trimite Ici și colo se jucând. Arătorul ce silește Boii săi cei grei la pas Cântând spune ce dorește Tare răsun-al lui glas. Plăcute zbierări ...

 

George Coșbuc - Rada

... școli o toamnă, Dar găsești ca ea vro doamnă? Cu cosiță gălbioară, Ea e naltă și ușoară S-o vezi numai și să tremuri! Și de-abia pe la Sân-Petru Umple optsprezece vremuri. Sunt și-n sat destule fete, Cari de n-au cu ce să-mbete Ochii omului, au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. Rada, când o vezi, te fură Cu necontenitul zâmbet Și cu-a vorbelor căldură. Harnică, din zorii zilei Nu stau ... mulți să-i deie: Rada râde, le dă apă, Toți din pumnii ei să beie. Zece stropi nu pot să-ncapă: Prea e mic păhar de apă! Și-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă,-n loc de cârpă Mâneca de la cămașă. Și cum știe ea s-aleagă Ce-i frumos! Atât de dragă O dă portul îmbrăcându-l! Când o vezi, te-mbată gândul Că, iubind-o trei dumineci, S-ar mira de tine-altarul Ce păcat ai să cumineci! Iat-o veselă și-aprinsă; Joacă hora! Cum e-ncinsă, Cum își poartă-a ei făptură ... ...

 

George Coșbuc - El-Zorab

... George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii ... dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi plătești! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ei sunt scăpați, De-acum vor fi și ei bogați, N-or cere la străini! Nu vor trăi sub cort în fum, Nu-i vor cerși copiii-n drum, Nevasta lui se va-ntrema; Și vor avea și ei ... foc, Și pleacă, beat de mult

 

   Următoarele >>>